Viciul – un rau acceptat?

Zilele trecute o colega de-a mea a iesit afara din agentie sa mai traga un fum. Insa in drum spre iesire s-a oprit la biroul meu sa se echipeze mai bine pentru intalnirea cu cele 2 grade Celsius cu minus. Cat timp s-a echipat a lasat pe biroul meu pachetul de tigari pe care scria cu litere mari: FUMATUL POATE SA UCIDA! Dar… ii pasa cuiva? Este cumva viciul acel rau pe care il ignoram si il acceptam printre noi ca ceva dragut, trendy, la moda??? Daca esti unul dintre cei care adera la acest concept hai sa vedem in continuare cat de trendy e viciul…

Presupun ca toti ati aflat despre tragedia de la Banc Post, unde un tanar director de agentie pe nume Adrian Pascu, un impatimit al jocului de ruleta, a furat o importanta suma de bani ca sa o joace la ruleta. Evident, a pierdut banii si apoi a incercat sa se sinucida. Ghinion. Nu prea a reusit. Va ramane probabil paralizat pe viata si mai rau… si dupa gratii, fiind acuzat de delapidare. Cred ca va imaginati ca noul upgrade la CV nu-l va mai ajuta niciodata sa se angajeze nu numai in sistemul bancar, ci nicaieri. Sa fie inconstienta, iresponsabilitatea, imaturitatea sau… viciul?

Intrucat si eu ocup o pozitie aproximativ similara in sistemul bancar, si imi stau in mana chei, carduri si coduri de acces, am aceeasi varsta ca si Adrian Pascu, am stat foarte mult sa ma gandesc cum poate cineva sa faca un astfel de gest cunoscand bine consecintele. Nu-l cunosc personal pe Adrian, insa cred ca un om pus intr-o pozitie de conducere in sistemul bancar trebuie sa fie un om integru, responsabil si matur. Probabil ca asa si era, pana cand viciul l-a indemnat sa-si uite valorile, visele, cariera, si sa fure echivalentul a 100.000 eur din seif si din casetele de la bancomat si sa dea fuga la cazino unde sa-i piarda, evident.

Voi ce spuneti, se poate numi “tragedie” atunci cand un om isi ruineaza viata cu propriile maini? Ar trebui sa fim duri cu viciul sau continuam sa-l ignoram? Cum il eradicam? Unii comentatori spun ca departamentul de resurse umane este de vina, ca nu trebuia sa puna atata responsabilitate in mana unui tanar de numai 27 de ani. Credeti ca daca avea 47 de ani si acelasi viciu ar fi procedat altfel?

Povestea unui început

Presupun că orice poveste ar trebui să înceapă cu “A fost odată…” însă întrucât tot ceea ce vom povesti de’acum în colo nu are nici o legătură cu ficțiunea ci cu realitățile care ne înconjoară, voi evita o astfel de formulare.

Un prim aspect pe care aș vrea să-l clarific încă de la început este acela că nu voi mai folosi diacritice decât acolo unde este imperativ necesar, acolo unde datorită lipsei diacriticelor semantica va deraia pe tărâmuri nedorite.

Apoi doresc sa am un blog de calitate. Calitatea este data nu numai de condeiul si bunul simt al celui ce scrie ci si de cel ce comenteaza. Astept parerile voastre, insa doresc sa pastrez un anumit nivel in discutii.

Multumesc!